Guvernul cere anularea carnetului de revoluţionar pentru Ion Iliescu

Cererea a fost formulată de către Asociația 21 Decembrie 1989, iar ca dovezi au fost ultilizate atât CV-ul public al fostului președinte, cât și mărturii.

Secretariatul de stat pentru recunoașterea meritelor luptătorilor împotriva regimului comunist instaurat în România, aflat în subordinea Guvernului, a adoptat, cu unanimitate de voturi, retragerea titlului de luptător pentru victoria Revoluției din 1989 pentru fostul președinte al României, Ion Iliescu.

Ca urmare a acestei decizii, Secretariatul se va adresa instanței de contencios-administrativ pentru a i se retrage acest titlu lui Ion Iliescu și toate avantajele care decurg din obținerea acestei titulaturi.

Cererea a fost formulată de către Asociația 21 Decembrie 1989, iar ca dovezi au fost ultilizate atât CV-ul public al fostului președinte, cât și mărturii. Ion Iliescu a membru de marcă al Partidului Comunist Român.

Fostul preşedinte Ion Iliescu afirma, într-o postare la 32 de ani de la Revoluţie, că anii care au urmat despărţirii de ceauşism au fost ani de sacrificii, lipsuri, de schimbări economice dureroase, chiar de eşecuri, dar că autorităţile de la acel moment au reuşit ceea ce şi-au propus ca obiectiv strategic, integrarea în UE şi în NATO, pentru că au reuşit să fie solidare în promovarea intereselor ţării şi au păstrat dialogul politic şi social. El afirmă că a ales ca metodă de guvernare consensul şi îşi exprimă regretul că, de la o vreme, confruntarea a devenit instrumentul rezolvării tuturor crizelor, unele inevitabile, subliniind că adversarii politici nu sunt duşmani care trebuie distruşi, iar dialogul şi negocierea nu sunt semne de slăbiciune.

„Regret să constat că, de la o vreme, confruntarea a devenit instrumentul rezolvării tuturor crizelor, inevitabile, cele mai multe, pentru că nu suntem izolaţi de ceea ce se petrece în lume. Nu, adversarii politici nu sunt duşmani, care trebuie distruşi. Dialogul şi negocierea nu sunt semne de slăbiciune. Ar fi fost bine să fi depăşit criza politică şi socială din decembrie 1989, care a dus la schimbarea de regim politic, prin dialog şi negociere. Dar regimul ceauşist a ales confruntarea cu societatea, şi din această cauză am avut atâtea victime nevinovate în acele zile. Dar am învăţat, atunci, o lecţie: libertatea, demnitatea, democraţia, sunt lucruri pentru care merită să lupţi, indiferent de circumstanţe.

Aduc omagiul meu tuturor celor care s-au jertfit, civili şi militari, pentru a fi liberi. Regret dispariţia dintre noi a doi oameni care au reprezentat, etic şi moral, un exemplu pentru ceea ce a însemnat Revoluţia Română: Claudiu Iordache şi Vasile Marcu.

România va reuşi să-şi depăşească problemele dacă societatea va rămâne solidară, iar democraţia nu va fi golită de conţinut. România este un proiect al tuturor, pentru toţi. Numai aşa Revoluţia Română are un sens şi o finalitate. Merită să ne gândim la asta, şi să acţionăm în consecinţă”, scria pe blog fostul preşedinte.

Ion Iliescu şi Dosarul Revoluţiei

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis, vineri, unele excepţii ridicate de părţi în Dosarul Revoluţiei şi a constatat ”neregularitatea rechizitoriului”. De asemenea, au fost eliminate de la dosar unele probe şi declaraţii. Relatările făcute de Gelu Voican Voiculescu şi Ion Iliescu în faţa Comisiei Senatoriale au fost, de asemenea, scoase din dosar. Parchtul Militar trebuie să clarifice situaţia volumelor rechizitoriului şi să anunţe, în cinci zile, dacă menţine dispoziţiile de trimitere în judecată sau solicită restituirea cauzei.