O româncă din Spania a fost condamnată la închisoare pentru că i-a încălcat intimitatea amantei soțului ei

Un caz bizar a fost închis în Spania, unde o româncă a fost condamnată la închisoare și la plata unor despăgubiri morale, după ce a fost dată în judecată de amanta soțului său. Totul a început atunci când soția înșelată i-a prin pe cei doi în pat.

Potrivit presei spaniole, Curtea Supremă a confirmat pedeapsa pronunțată inițial de Tribunalul Provincial Tarragona și a condamnat-o pe femeie la șase luni de închisoare și a obligat-o să-i plătească amantei o despăgubire de 600 de euro pentru că i-a încălcat intimitatea.

Pe lângă sentința dată soției înșelate, Curtea Supremă l-a condamnat și pe bărbat la aceeași pedeapsă pentru tratament degradant, victimă fiind, tot, amanta lui.

I-a prins în pat

Totul a început la finalul anului 2012, atunci când bărbatul și-a cunoscut amanta, la biserica la care mergea împreună cu soția lui. Femeia este tot româncă. După ce s-au cunoscut, timp de un an au avut o relație ascunsă. 

Aventura s-a spulberat atunci când cei doi și-au dat întâlnire în casa bărbatului. În timp ce soțul și amanta se bucurau de întâlnire, a apărut și soția pe neașteptate, care i-a prins în pat. Femeia a fost șocată de ce a văzut și început să îi lovească pe cei doi și i-a fotografiat.

Apoi l-a obligat și pe soțul ei să-și fotografieze amanta dezbrăcată. Odată „ședința foto” încheiată, soția a dat-o afară din casă pe amantă fără haine și a amenințat-o că dacă nu-i lasă soțul în pace, o să publice fotografiile cu ea în tot orașul.

Astfel, după umilința îndurat, amanta a făcut plângere împotriva celor doi soții, iar întreg cazul a ajuns în instanță, acolo unde amanta a avut câștig de cauza.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *