Care sunt punctele cele mai importante de presopunctură

Care sunt punctele cele mai importante de presopunctură. Cum le localizăm și ce trebuie să știm despre ele ca să ne aducă beneficii pentru sănătate. Presopunctura este considerată o formă de medicină alternativă care își are originile în medicina chineză antică, încă din anul 2000 î Hr. Unde sunt localizate punctele de presopunctură.

Cele mai importante puncte de presopunctură
Punctele de presopunctură se regăsesc pe întreaga suprafață a corpului uman. Există, însă, câteva zone principale care, dacă le stimulezi, pot ajuta la ameliorarea rapidă a unor simptome frecvent întâlnite.

Presopunctura nu implică nimic mai mult decât aplicarea de presiune folosindu-ţi degetele. Atunci când apeşi anumite puncte din organism, reechilibrezi sau eliberezi qi (pronunţat „chi”), o formă subtilă de energie care curge prin corp pe canale care se intersectează asemenea unor şosele.

Sunt 3 puncte mari de presopunctură, iar primul este capul. Acționarea punctelor de presiune de pe cap sau din jurul capului poate ameliora mai multe probleme. De exemplu, pentru a ameliora rapid o durere de cap apăsați cu degetul mare în partea de mijloc a fiecărei sprâncene, chiar deasupra ochiului, timp de maxim un minut.

De asemenea, pentru a elibera senzația de tensiune craniană, cauzată de sinusuri, apăsați pe fiecare parte a nasului în partea de jos a nărilor.

Simptomele de răceală și gripă pot fi ameliorate dacă presați ușor porțiunea din spatele gâtului, unde se întâlnesc ultimele vertebre ale coloanei vertebrale.

Mâinile – puncte de presopunctură
Pe mâini se găsesc, de asemenea, puncte de presopunctură care te pot ajuta să-ți calmezi anumite dureri.

Prin apăsarea părții de jos a încheieturii mâinii, imediat sub degetul mare, pot fi calmate crizele de claustrofobie, astmul bronșic , precum și alte boli respiratorii. Tusea poate fi calmată prin presarea unui punct situat la cinci centimetri de încheietura mâinii, pe partea de sus a brațului, alineat cu degetul mijlociu.

Picioarele. Sunt anumite puncte de la nivelul picioarelor pe care dacă le presezi poți ameliora tensiunea din corp. De exemplu, durerile de cap pot fi calmate prin apăsarea tălpii piciorului în zona din spatele degetelor. Durerile de spate pot fi ameliorate dacă se presează zona dintre gleznă și tendonul lui Ahile.

Presiunea exercitată în partea de sus a piciorului, în zona dintre al doilea și al treilea deget te ajută să oprești sângerările nazale.

Problemele de prostată pot fi ameliorate prin apăsarea părții exterioare a piciorului, chiar la nivelul proeminenței formate de degetul mic de la picior.

Trebuie să știți că punctele de presopunctură pot ajuta la ameliorarea durerilor ușoare și nu ajută la tratarea cauzelor acestora.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *