Imagini cutremurătoare! Doi copii minori își bat cu bestialitate mama, sub supravegherea tatălui

Femeia în vârstă de 41 de ani este lovită cu o bâtă de lemn în cap. Cei doi copii minori ar fi fost îndemnați să-și bată mama de propriul tată.

Polițiștii din cadrul Secției 2 Poliție Rurală Gugesti au fost sesizați în data de 28 ianuarie 2021, cu privire la o femeie, în vârstă de 41 de ani din comuna Jitia. Victima ar fi fost lovită de către concubinul său, un bărbat de 50 de ani. Totodată, a apărut și o filmare pe rețelele sociale, în care cei doi copii minori își bat mama sub supravegherea tatălui lor.

În imagini se observă cum femeia este lovită cu o bâtă de lemn  în cap. De la parul de lemn, minorii trec la o nuia cu care își lovesc mama peste față.

Deși femeia începe să plângă, bărbatul nu face nimic pentru a stopa violențele, ba chiar îi instigă pe băieți să o lovească cu bestialitate.

Polițiștii s-au deplasat la fața locului împreună cu lucrători din cadrul DGASPC Vrancea, iar în urma verificărilor efectuate, cei trei minori și mama acestora, au fost internați într-un centru maternal. De asemeanea, în urma cercetărilor a reieșit faptul că bărbatul i-ar fi instigat și pe cei doi minori ai săi, de 8, respectiv 11 ani, să-și lovească mama.

Tatăl copiilor a fost reținut pentru 24 de ore

Din primele informații, a fost întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de violența în familie. Totodată, soțul victimei a fost reținut pentru 24 de ore. Bărbatul în vârstă de 50 de ani a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul IPJ Vrancea, urmând a fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Focșani, cu propunere de arestare preventivă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *