Carmen şi Klaus Iohannis au arătat impecabil la un eveniment din Germania. Ce ținută a purtat Prima Doamnă

Carmen şi Klaus Iohannis au participat recent la un eveniment important în Germania. Iată cum s-au prezentat cei doi și ce ținută a purtat Prima Doamnă. 

Carmen şi Klaus Iohannis au arătat impecabil la un eveniment din Germania. Ce ținută a purtat Prima Doamnă

Carmen şi Klaus Iohannis au răspuns afirmativ invitaţiei de-a participa la ”Forumul European Carol cel Mare”, unde au făcut arătat impecabil. Aceasta este una dintre puţinele apariţii oficiale ale cuplului Iohannis, în contextul pandemiei, şi poate tocmai de aceea a fost şi una mai specială.

Cei doi au acceptat invitaţia de-a participa, weekendul acesta, la ”Forumul European Carol cel Mare”, unde Comitetul director a decis să-i acorde preşedintelui României premiul Carol cel Mare, pentru anul 2020, pentru merite în conducerea ţării pe o traiectorie pro-europeană, pentru eforturile depuse pentru consolidarea Uniunii Europene, precum şi pentru promovarea echităţii, a protecţiei minorităţilor şi a diversităţii culturale.

Atât şeful statului, cât şi Prima Doamnă şi-au pregătit garderoba cu atenţie pentru un astfel de eveniment. Dacă pe Klaus Iohannis l-am văzut păstrându-şi linia estetică cu care ne-a obişnuit, costum negru şi cravată bleu, pe Carmen Iohannis am văzut-o rămânând tributară stilului său feminin, în culori pastel.

La dineul oficial, ea a purtat o rochie midi, de un roz pudrat, ale cărei mâneci trei sferturi aveau o croială specială – o creaţie a designerului Eli Lăslean, cu care Prima Doamnă a colaborat intens încă de la prima sa apariţie oficială, dineul regal de la Palatul Peleş din martie 2015. Detaliul preţios din talie a corespondat stilistic cu pantofii strălucitori de seară şi cu geanta cu lanţ.

Mai mult, cel mai surprinzător moment a fost să o vedem pe doamna Iohannis într-un deux pièces cu pantalon, de culoarea gri, la care a purtat pantofi cu fundă, în nuanţa grej. O altă ţinută purtată de Carmen Iohannis a fost o rochie cu înflorată şi un mantou roz – una dintre nuanţele sale preferate.

Klaus Iohnnis a cerut un moment de reculegere pentru victimele incendiului din Constanța

În deschiderea evenimentului, când a fost invitat să ia cuvântul, Klaus Iohannis a vorbit despre tragedia care a avut loc la Constanţa, la Spitalul de Boli Infecţioase, în urma căreia au murit şapte pacienţi, şi a cerut un moment de reculegere. Despre primirea premiului ”Carol cel Mare”, Klaus Iohannis a spus că este ”o onoare deosebită, (…) cu o semnificaţie aparte pentru România şi pentru cetăţenii români, care au luptat de-a lungul anilor pentru a se regăsi ca parte a proiectului european şi care cred cu convingere în valorile democratice reprezentative şi definitorii pentru Uniunea Europeană.”

Premiul internaţional „Carol cel Mare” al oraşului Aachen este conferit anual, începând cu anul 1950, personalităţilor publice sau organizaţiilor care s-au remarcat prin implicarea deosebită în favoarea unităţii europene sau a cooperării între statele membre.

Pe lista laureaţilor se află părinţii fondatori ai Comunităţii Europene, arhitecţii Uniunii Europene moderne şi reprezentanţii mişcărilor democratice din Europa Centrală şi de Est. Printre personalităţile marcante care au primit acest premiu se numără şi Winston Churchill, Henry Kissinger, Vaclav Havel, Jean-Claude Juncker, Angela Merkel, Donald Tusk, Herman Van Rompuy, Martin Schulz, Papa Francisc, Simone Veil, regele Juan Carlos al Spaniei şi Papa Ioan Paul al II-lea, care a primit în 2004 singurul Premiu Extraordinar „Carol cel Mare” acordat până în prezent.