Ce rugăciune se citește în Joia Mare. Cea mai puternică, face minuni pentru sufletul tau

Joia Mare sau Joia Neagră amintește de momentul în care Iisus le-a spălat picioarele ucenicilor săi, de Cina cea de taină. de rugăciunea din Grădina Ghetsimani și de trădarea lui Iuda. Conform tradiției creștine, se spune că rugăciunile rostite în Săptămâna Patimilor au o putere mai mare. Așadar, în rândurile următoare noi îți vom prezenta o rugăciune puternică care se rostește în Joia Mare, zi foarte importantă pentru creștinii ortodocși.

Ce rugăciune se citește în Joia Mare

Potrivit fețelor bisericești, în Joia Mare este bine să rostim o rugăciune, iar cea prezentată în rândurile de mai jos este una foarte puternică. Se spune că în această zi, Mântuitorul s-a rugat pentru omenire în Grădina Ghetsimani, așa că este bine ca și noi să ne rugăm în Joia Neagră. Iată ce rugăciune se citește în Joia Mare.

Rugăciune pentru Joia Mare

„Doamne Iisuse Hristoase, Fiule și Cuvântul lui Dumnezeu Tatăl, Care în ziua de astăzi ai luat Cina cea de pe urmă, cu ucenicii Tăi, și cu mare umilință ai spălat picioarele lor și ale ucenicului care Te-a vândut! Apoi, luând pâine și vin în mâinile Tale Cele Sfinte și binecuvântându-le cu puterea Ta cea Dumnezeiască, le-ai făcut însuși Trupul și Sângele Tău, cu care i-ai împărtășit zicând: „Luați, mâncați și beți, că acestea sunt Trupul și Sângele Meu, pentru ca să se ierte păcatele voastre”.

Cela ce tot în ziua aceasta Te-ai înălțat la cer și ai șezut de-a dreapta lui Dumnezeu, Tatălui Tău, să împărățești împreună cu El în veci, ca Unul-Născut Fiul Său preaiubit. Rogu-Te deci, pentru rugăciunile ucenicilor Tăi, iartă păcatele noastre, ale tuturor, ale celor vii și ale celor răposați. Dă-mi, Doamne, lacrimi fierbinți, ca să-mi plâng păcatele.

Darul Tău cel curățitor, care a spălat picioarele ucenicilor Tăi, să spele și să curăţească inima și sufletul meu, ca așa, cu vrednicie, cu curăție și cu umilință să mă împărtășesc cu Sfintele Tale Taine, acum și în timpul morții mele, iar în ora despărțirii mele, cu bucurie să se suie sufletul meu la Tine, fără de nicio frică, întrebare sau împiedicare să trec vămile văzduhului, intrând în mărirea Ta cea cerească. Ajută-mi, Doamne, ca să Te măresc în veci, să mă închin Numelui Tău Celui Sfânt. Amin”.

Despre rugăciunea din grădina Ghetsimani

După cum se arată în Sfânta Scriptură, locul preferat de rugăciune al Mântuitorului era în grădina Ghetsimani, din estul Ierusalimului, în apropiere de Templu. Se spune că Iisus Hristos a ales să își trăiască ultimele Sale clipe în acest loc, înainte de-a fi prins de farisei și răstignit.

În noaptea respectivă, în grădina Ghetsimani a avut loc apogeul suferințelor Fiului lui Dumnezeu. În grădină, Mântuitorul a dus cea mai aspră luptă a vieții Sale pe Pământ. Potrivit textului biblic menționat anterior, Hristos a sărbătorit Paștele alături de apostolii Săi, iar după Cina cea de Taină a plecat împreună cu aceștia în grădina Ghetsimani.

Dintre toți ucenicii Săi, Iisus i-a ales pe Petru, Ioan și Iacov, după care a plecat cu aceștia într-un loc din adâncul grădinii. În locul respectiv, Domnul nostru Iisus Hristos le-a spus celor trei apostoli că „sufletul Său era cuprins de o întristare de moarte“ și le-a cerut acestora să vegheze până la întoarcerea Sa.

Ce rugăciune se citește în Joia Mare. Cea mai puternică, face minuni
Rugăciunea Mântuitorului

În timp ce Mântuitorul vorbea cu Tatăl Ceresc în rugăciune, ucenici au adormit, fiind cuprinși de un somn adânc. În rugăciunea lui Iisus Hristos s-a dat cea mai mare bătălie spirituală: „A ajuns într-un chin ca de moarte, și a început să Se roage și mai fierbinte; și sudoarea I se făcuse ca niște picături mari de sânge, care cădeau pe pământ“, (Luca 22, 44).

După Rugăciune, Iisus s-a întors la ucenici și i-a lăsat să se odihnească pentru o vreme, veghind asupra lor, însă nu pentru mult timp, deoarece pe aleea ce ducea în grădină veneau fariseii cu torțe și făclii. Era timpul ca Mântuitorul să se dea în mâinile păcătoșilor, spre a fi condamnat la moarte prin răstignire.

admin