Lovitură cumplită pentru Klaus Iohannis: E în mare pericol! Anunțul care cutremură scena politică

Dezvăluiri de ultimă oră. Fostul lider al PNL, Ludovic Orban trage semnalul de alarmă. Potrivit acestuia, funcția președintelui Klaus Iohannis este în pericol, existând posibilitatea ca șeful statului să fie suspendat.

Ludovic Orban, fostul președinte al PNL a reacționat după ce moțiunea de cenzură împotriva Guvernului a trecut. Mai exact, acesta a lansat un atac extrem de dur la adresa președintelui Klaus Iohannis, precizând că mandatul acestuia este  în pericol din cauza susținerii acestuia pentru guvern.

Întrebat ce va spune Klaus Iohannis la declarația de la ora 18, Orban a reamintit că s-a dezis de președinte după alegerile de la șefia PNL. În ceea ce privește o eventuală înțelegere cu PSD, Orban susține că acest lucru va duce la o despărțire definitivă, arucând România într-o aventură politică pe care el nu o susține.

Orban a făcut referire și la comentariile de pe pagina lui Klaus Iohannis, care demonstrează transformarea comportamentului acestuia față de cum era în urmă cu câteva luni. Fostul lider al PNL a mai adăugat că el nu îl mai recunoaște deloc pe șeful statului.

„Orice fel de înțelegere cu PSD va duce din punctul meu de vedere la o despărțire definitivă de cei care vor să facă înțelegere cu PSD. Eu nu voi susține nicio aventură politică în care să fie aruncată România. Am declarat la finalul congresului că parteneriatul meu cu Klaus Iohannis s-a încheiat.

Din păcate, comportamentul președintelui în ultima perioadă a fost total diferit față de comportamentul în care am avut un parteneriat serios, care a dus la victoria partidului, din păcate în ultimele trei luni nu îl recunosc pe Iohannis. E de ajuns să ne uităm la ce se comentează pe pagina președintelui ca să ne dăm seama că e în mare pericol”, a comentat Orban despre suspendarea lui Iohannis.

Se strângă deja semnături

De menționat este faptul că, după declarațiile lui Orban, surse politice au declarat pentru Realitate Plus că au început deja să se strângă semnături pentru suspendarea lui Klaus Iohannis.

Semnăturile ar veni din partea PSD, dar și din partea PNL, confom surselor citate.

Pe lângă avertisementul lui Orban, George Simion, liderul AUR a declarat și el că dacă șeful statului îl va propune din nou pe Florin Cîțu pentru funcția de premier riscă să fie suspendat.

„Toate vocile din spațiul public susțin că va fi un candidat de paie, de parcă Florin Cîțu este altceva, și după acest candidat de paie pentru prima propunere va urma Florin Cîțu. Noi l-am avertizat pe președintele Iohannis, pe acest trist epigon care, din păcate, a fost șapte ani de zile președintele României, un stat eșuat – după cum spune dumnealui”, a spus George Simion.

Amintim faptul că reacția lui Ludovic Orban vine după ce moțiunea de cenzură depusă de PSD și susținută și de USR și AUR a fost adoptată marți. Guvernul condus de Florin Cîțu a fost astfel demis, după mai puțin de 11 luni de la învestire, mai exact după 278 de zile, și la o lună de la retragerea USR-PLUS de la guvernare.

De menționat este faptul că scorul din Parlament pentru înlăturarea Cabinetului Cîțu a fost unul istoric, fiind cel mai mare număr de voturi – 281 – înregistrat la o moțiune de cenzură în România post-decembristă.

Ulterior, după ce a fost anunțat rezultatul, Administrația Prezidențială a anunțat că președintele Klaus Iohannis va face o serie de declarații de presă la Palatul Cotroceni, la ora 18.00.