Mă iubește?… Nu mă iubește?… Mă iubește?… Nu mă iubește?…

În flori de romaniță îmi ghiceam iubirea Mică fiind, azi romanițe nu-s, Dar au rămas petalele în suflet și-amintire, De mă iubește tot ghicesc Sau nu, oricum rămân fără răspuns, Căci este infinită ruperea.

Căci este infinită și durerea… De ce iubirea nu e dată pentru toți? Nicio egalitate-n sorți! Cineva se laudă că sunt iubite de-ai săi soți, Iar altele se plâng și de singurătate nu mai pot… Ehei, acolo Sus, de ce nu împărțiți voi fără supărări Iubirea? Să nu mai sufere nici o secundă omenirea!

Cândva, mă întrebam: de ce e-atât de tristă lumea? Pe trotuare, străzi și parcuri… Zâmbind mereu, deja simțeam în mine vina Că poate eu îi deranjez cu ale mele fleacuri, Dar astăzi tristă merg și eu pe drumuri, M-am înșelat amarnic de fericirea mea făcută scrumuri! Acum regret și îmi cer scuze, Că nu v-am înțeles atunci Și că vă-ntâmpin azi cu zâmbet fals pe buze, Sau cu șiroaie de dureri pe față lungi, Iubirea-nșelătoare decât s-o simți.

Mai bine să rămâi o viață lângă-ai tăi părinți! Căci suferă și ei, copilul și-au încredințat În mâini străine, te-ai rupt de casă Să-ți faci un trai cu-al tău iubit bărbat, Să fii și să te vadă toți mireasă, Dar n-ai știut când verigheta îți punea, Că peste câțiva ani, tot el în doua inima-ți va sfâșia!

Corect, rămânem cu speranța că poate mâine Vei întâlni iubirea vieți tale, Dar cu durerea care nu mai trece cum rămâne? Și cum să mai ascunzi privirile ne-ncrezătoare Că a doua oară tot așa va fi Și poate ai dat la fel peste-un cretin? Femeile credule, iubitoare Pășesc în viață-având ochii închiși, Devin soții, devin și mame, Și cred naive-n tot ce le-au promis Bărbații, ok, nu toți, ce cred că e normal Să fie călăreți nu pe un singur cal. Nu vreau să vă declar război, bărbați, Căci știu că mulți și dintre voi s-au fript Și tot de la Iubire îndurați, Pășiți în viață nu cu piciorul drept.

Mă adresez celor ce reușesc Să strice în pământ destinul femeiesc. Să o distrugă-într-atât, să nu mai vrea Iubirea nimănui, iubirea altcuiva De la distanță urmăresc Cum ele încet, încet se ofilesc Și dacă prind aripi cândva să zboare, Numai atunci că le-au pierdut atât de mult îi doare.

Admin