Noua stare de alertă vine cu noi modificări. Circulaţia pe timp de noapte, restricţionată mult mai devreme

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat marţi că circulaţia pe timp de noapte va fi restricţionată de la ora 22.00 şi a spus ce au de gând autoritățile în perioada Paştelui, având în vedere pandemia de coronavirus.

Președintele Klaus Iohannis a anunțat marți, într-o conferință de presă la Palatul Cotroceni, că evoluţia pandemiei de COVID – 19 este îngrijorătoare, motiv pentru care s-au luat noi măsuri. Președintele a dat asigurări că autorităţile nu au în vedere un lockdown de Paşte.

”Cifrele din ultima săptămână privind evoluţia pandemiei de COVID 19 sunt îngrijorătoare. Tendinţa de creştere este evidentă şi din toate părţile ni se spune că presiunea pe secţile de terapie intensivă este tot mai mare”, a afirmat, marţi, Klaus Iohannis, într-o declaraţie de presă.

Şeful statului a făcut un apel către poplaţie: ”Haideţi să nu irosim ceea ce am câştigat până acum prin campania de vaccinare”, potrivit news.ro.

O nouă stare de alertă: noi constrângeri din cauza creșterii cazurilor de coronavirus

Starea de alertă va fi prelungită în această săptămână, iar circulația pe timp de noapte va fi restricționată mai devreme, probabil începând de la orele 22.

Iohannis a precizat că mersul campaniei de vaccinare este foarte bun, iar numărul de doze administrate şi numărul centrelor creşte tot timpul.

”Trebuie să avem grijă să nu ne înecăm la mal. Starea de alertă va fi prelungită în această săptămână, din cauza numărului relativ mare de infectări. Restricţiile care sunt în vigoare vor fi păstrate, iar circulaţia pe timp de noapte – care este restricţionată acum de la ora 23.00 – va fi restricţionată mai devreme, probabil de la orele 22.00”, a mai anunţat preşedintele.

Acesta a precizat că nu sunt luate în calcul restricţii mai severe de Paşte. ”Nu avem în vedere un lockdown de Paşte”, a mai anunţat preşedintele.