Prima soție a lui Marin Preda, găsită moartă. Aurora Cornu l-a convins să publice “Moromeții”

Aurora Cornu, prima soție a lui Marin Preda, a fost descoperită fără suflare, fiind internată într-un spital din Paris, în Franța. De meserie scriitoare, aceasta a murit la vârsta de 89 de ani, iar autoritățile competente au confirmat decesul în cazul său. 

Prima soție a marelui scriitor Marin Preda a fost și cea care l-a convins pe acesta să publice romanele “Moromeții”. Aurora Cornu a fost măritată timp de aproximativ 4 ani cu autorul român și este cunoscut că în acele vremuri a fugit de mai multe ori de acasă.

Totodată, Aurora Cornu și Marin Preda s-au cunoscut în cadrul Uniunii Scriitorilor, la cantina de la această instituție, în anul 1952. Cu doi ani mai târziu, ei au au început să formeze un cuplu și după ce s-au revăzut pe o plajă de pe litoral.

Aurora Cornu, prima soție a lui Marin Preda, a murit la 89 de ani

Aurora Cornu a decedat la vârsta de 89 de ani, pe un pat de spital din Franța, în această duminică. Scriitoarea și autorul seriei de romane “Moromeții” au trăit o intensă poveste de iubire, însă care n-a fost să fie și n-a dăinuit peste ani, iar ulterior s-au despărțit în mod definitiv.

Anunțul decesului în cazul Aurorei Cornu a fost dat pe Facebook de către Raluca Prelipceanu, membră din Asociația Internațională de Istorie Culturală ISCH, în după-amiaza de duminică.

“O veste năprasnică pe care am primit o în această noapte s-a stins într-un spital din Paris Aurora Cornu, om de litere, poetă, fosta soție a scriitorului Marin Preda, dar și cea care a ctitorit mănăstirea de la Cornu și pe care am avut privilegiul să o cunosc”, a anunțat Raluca Prelipceanu în mediul online, potrivit celor de la Libertatea.

Povestea de dragoste dintre Marin Preda și Aurora Cornu s-a înfiripat în stațiunea “Vasile Roaită”, de pe litoralul românesc.

Pe atunci, în 1954, scriitorul avea vârsta de 20 de ani, pe când Aurora cea de aproape 20 de ani. La început ei s-au ignorat unul pe altul, având chiar un schimb de replici deloc amabil.

Decesul Aurorei Cornu a fost confirmat și de Cristina Hermeziu, o scriitoare din România stabilită de mulți ani în Franța.

Fosta soție a lui Marin Preda s-a născut pe data de 6 decembrie 1931, în comuna Provița de Jos, din județul Prahova.

“S-a stins din viață, la Paris, scriitoarea Aurora Cornu. Pe pervazul din apartamentul ei de lângă Pont de l’Alma avea întotdeauna ofrande de la admiratori. Intrai și, o clipă, erai decepționat, florile tale aveau concurență.

Am să pregătesc totuși un buchet de anemone, cele din amintirea cu fotograful Eli Lotar care i-a spus, atunci, în 1965, când voia să rămână la Paris, că orașul e scump, anemonele sunt scumpe”, a notat și Cristina Hermeziu, pe Facebook.