Prințul Harry, primul mesaj după moartea reginei Elisabeta a II-a: „Sunt veșnic recunoscător”
Prințul Harry i-a adus un omagiu bunicii sale, Elisabeta a II-a. În primul mesaj public transmis de la moartea suveranei britanice, fiul regelui Charles al III-lea a ținut să-i mulțumească pentru toate momentele petrecute împreună.
Prințul Harry a transmis un mesaj emoționant în care și-a arătat admirația față de Elisabeta a II-a, atât în calitate de monarh, cât și în rolul de bunică.
Bunico, în timp ce această despărțire finală ne aduce o mare tristețe, sunt veșnic recunoscător pentru toate momentele noastre – de la cele mai timpurii amintiri din copilărie cu tine, până la a te vedea pentru prima dată în calitate de comandant șef, până în primul moment în care ai cunoscut-o pe soția mea dragă și ți-ai îmbrățișat strănepoții iubiți, a spus Harry, potrivit digi24.ro.
Prințul Harry: „Și noi zâmbim știind că tu și bunicul sunteți reuniți acum în pace”
Fiul regelui Charles al III-lea a lăudat „graţia şi demnitatea de nezdruncinat” a reginei, care „acum devin moștenirea ei veșnică”.
Preţuiesc aceste momente împărtăşite cu tine, precum şi multe alte momente speciale între acestea. Deja ne este foarte dor de tine, nu doar nouă, ci întregii lumi. În ceea ce priveşte primele întâlniri, acum îl onorăm pe tatăl meu în noul său rol, ca regele Charles al III-lea, a mai transmis ducele de Sussex.
Totodată, Harry i-a mulțumit pentru modul în care și-a onorat îndatoririle.
Îţi mulţumesc pentru angajamentul tău faţă de Coroană.
Îți mulțumesc pentru sfaturile sănătoase. Pentru zâmbetul tău molipsitor. Și noi zâmbim știind că tu și bunicul sunteți reuniți acum în pace, a mai adăugat prințul.