Restricțiile revin în Spania: Catalonia închide cluburile de noapte, iar la anumite evenimente se cere test PCR

Restricțiile revin în Spania, în contextul creșterii „exponențiale” a numărului de cazuri de infectare cu SARS-CoV-2. Catalonia închide cluburile de noapte, iar la anumite evenimente se cere test PCR.

Restricțiile revin în Spania

Pandemia de Covid-19 își arată din nou colții în Europa. Restricțiile revin în Spania, în contextul creșterii „exponențiale” a numărului de cazuri de infectare cu SARS-CoV-2. Autoritățile au decis ca în Catalonia să se reînchidă, de la sfârșitul acestei săptămâni, cluburile de noapte, iar la  evenimentele în aer liber cu mai mult de 500 de participanți se va cere participanților un test PCR cu rezultat negativ sau dovada vaccinării anti-Covid-19.

Anunțul a fost făcut de purtătorul de cuvânt al Guvernului autonom catalan, Patricia Plaja. Noile măsuri au fost luate pentru a încerca oprirea creșterii „exponențiale” a cazurilor de Covid-19 din ultimele zile, în special în rândul populației tinere, în această regiune a Spaniei.

„Situaţia epidemiologică în Catalonia este extrem de complicată. Numărul cazurilor creşte într-un ritm exponenţial, mult superior celui pe care-l putem tolera.

Pandemia nu s-a terminat, noile varinate sunt foarte contagioase şi avem în continuare părţi importante ale populaţiei care nu s-au vaccinat. Nu putem pretinde că am învins virusul”, a transmis purtătorul de cuvânt al Guvernului autonom catalan, Patricia Plaja.

Spania a renunțat la obligativitatea purtării măștii de protecție în exterior din 26 iunie. Cu toate astea, Plaja s-a declarat a fi  susținătoare a reintroducerii măsurii, însă a subliniat că o asemenea decizie nu este de competenţa Guvernului autonom catalan.

Restricții în mai multe regiuni din Spania

Autoritățile sanitare spaniole sunt în alertă. Fernando Simon, epidemiologul-șef de la Ministerul Sănătății, a declarat că datele „nu sunt deloc bune”, în condițiile în care rata incidenței a ajuns la 600 în rândul tinerilor și de peste 200 la nivelul populației generale.

Ținând cont de agravarea clară a situației, mai multe regiuni din Spania au anunţat că sunt pregătite să ia măsuri și să reimpună restricții sanitare. În afară de Catalonia, Navara (zona de nord) a anunţat măsuri limitate – începând de miercuri -, iar Andaluzia (sud) ar putea face la fel.

Campania de vaccinare înaintează cu pași siguri în Spania. Puțin peste 40% dintre cei 47 de milioane de spanioli au fost vaccinați complet împotriva Covid-19, iar peste jumătate (55,9%) au fost vaccinaţi cu o doză de vaccin anti-Covid-19. Procentele nu sunt o surpriză, având în vedere că țara a fost printre cele mai afectate de pandemie din întreaga Europa, cu 81.000 de morţi din cauza SARS-CoV-2 şi peste 3,8 milioane de contaminări cu noul coronavirus.