Tradiții și obiceiuri de Sfântul Pantelimon. Ce trebuie să mănânci OBLIGATORIU pe 27 Iulie

În fiecare an, la data de 27 iulie, este sărbătorit sfântul Pantelimon. Este un sfânt mari, cu rol important, iar în ziua în care este sărbătoriți respect o mulțime de tradiții și obiceiuri. Toți credincioșii trebuie să respecte aceste superstiții, pentru a se asigura că le va merge bine până anul următor.

Ce se mănâncă de Sfântul Pantelimon

Sfântul Pantelimon este unul dintre cei mai mari sfinți ai calendarului ortodox. Este sărbătorit an de an la data de 27 Iulie și ziua aceasta este marcată de o mulțime de tradiții și obiceiuri. Credincioșii țin cont de aceste superstiții pentru a avea mereu noroc și pentru a se asigura că sunt feriți de ghinion.

Sfântul Pantelimon este considerat ocrotitorul medicilor și tămăduitor al bolnavilor, el este un model de doctor, slujitor și creștin următor lui Hristos. A fost considerat un doctor fără de arginți, care îi ajuta pe oameni fără a le cere ceva în schimb.

Unele superstiții sunt legate de vreme. Se zice că, în ziua de Sfântul Pantelimon, cerbul iese din apă și această începe să se răcească, semn că vremea începe să se schimbe. De altfel, frunza teiului se întoarce pe dos, semn că vara se duce și începe să vină timpul rece.

Interzis de Sfântul Pantelimon

În această zi, se dau de pomană fructe din recoltă proprie. Se spune că roadele nu vor fi viermanoase dacă sunt împărțite cu ceilalți. De asemenea, se mănâncă porumb şi dovlecei, pentru ca oamenii să fie viguroşi în timpul iernii și pentru a putea face față sezonului rece.

Este interzis, însă, să muncești în ziua de 27 iulie. Cei care nu țin cont de acest obicei important, de această interdicție, sunt condamnați să se îmbolnăvească, chiar să facă ciumă și să aibă parte de pagube mari de-a lungul vieții. Tradiția mai spune și că îți poate murit cineva drag în ziua următoare.

Tot astăzi se fac slujbe speciale pentru cei bolnavi, cu probleme de sănătate grave. Se spune că cine se roagă la sfântul Pantelimon va fi vindecat de orice boală și maladie grea.

admin